Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, şi-au încheiat turneul cu un omagiu adus Africii
foto: publika.md
Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, şi-au încheiat turneul extrem de mediatizat de zece zile în Africa, aducând un omagiu acestui continent, precum şi "forţei" şi "optimismului incredibil" al locuitorilor săi, scrie agerpres.ro.
În Africa de Sud, Botswana, Angola şi Malawi, ducele de Sussex a abordat în zece zile numeroase teme dragi inimii sale, de la lupta împotriva feminicidului până la protecţia naturii, trecând prin eradicarea minelor antipersonal şi lupta împotriva SIDA.
El şi-a încheiat turneul la Johannesburg cu problema locurilor de muncă a tinerilor sud-africani, dintre care peste jumătate (57%) sunt şomeri.
În pofida acestei situaţii, prinţul, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-a arătat optimist.
"Am observat totuşi aici forţa, rezistenţa, o anumită speranţă şi empatie", a declarat el, după ce a vizitat împreună cu soţia sa un centru de pregătire din orăşelul Tembisa, o suburbie a celui mai mare oraş sud-african.
Pe un ton mai personal, Harry a subliniat importanţa relaţiei sale cu Africa. "De când am păşit prima dată pe acest continent, pe vremea când eram încă foarte tânăr, pentru a încerca să depăşesc ceva ce nu pot descrie, Africa m-a întâmpinat într-un mod pe care nu îl voi uita niciodată", a declarat el.
Săptămâna trecută, în timpul etapei în Angola a vizitei sale, prinţul a adus un omagiu luptei mamei sale, prinţesa Diana, împotriva minelor antipersonal, în timp ce păşea pe un drum pe care prinţesa de Wales a mers cu puţin timp înainte de moartea ei într-un accident de maşină la Paris, în 1997.
Soţia sa, actriţa americană Meghan Markle, le-a mulţumit şi ea gazdelor.
"Pe cât de diferite ar putea părea vieţile noastre, ne-aţi primit ca membri ai comunităţii voastre, ai comunităţii noastre comune", a declarat ea. "Ne-aţi oferit atâta inspiraţie şi atâta speranţă", a mai spus ea.
Cuplul regal şi-a încheiat miercuri turneul în Africa cu întâlniri cu văduva eroului luptei împotriva apartheidului Nelson Mandela, Graça Machel, şi cu preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa.