Prinţul William şi soţia sa şi-au început turneul oficial în Asia şi Pacific
Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa Kate şi-au început astăzi turneul oficial în Asia şi Pacific. Prima dintre ţările vizitate este Singapore. Într-o grădină botanică din această ţară, cuplul regal va asista la ceremonia de oferire a numelui de "Diana" unei orhidei, în memoria mamei prinţului William, decedată în urmă cu 15 ani.
Turneul este dedicat jubileului de diamant al Reginei Elisabeta a II-a. Timp de nouă zile, cuplul regal va vizita mai multe state de pe continentul asiatic. În Kuala Lumpur, Ducesa de Cambridge va rosti primul său discurs din afara graniţelor Marii Britanii.
Purtătorul de cuvânt al cuplului britanic a declart că turneul va întruni o serie de activităţi formale şi informale care vor reflecta caracterele şi interesele celor doi. William şi Kate vor îmbrăca costume tradiţionale şi vor face canotaj alături de localnici.