Prinţul William susţine că rolul său din filmul The Last Jedi a fost eliminat la montaj (VIDEO)
Prinţul William a fost surprins de jurnaliştii prezenţi la gala BAFTA, care a avut loc duminică seară, la Londra, în timp ce "se plângea" că rolul său din filmul "Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi", de Rian Johnson, a fost tăiat la montaj, potrivit nme.com.
În aprilie 2016, prinţii Harry şi William au vizitat studiourile de film Pinewood din apropierea Londrei, unde a fost turnat lungmetrajul "Star Wars: The Last Jedi", s-au "duelat" cu săbii Jedi şi s-au fotografiat cu Chewbacca. Presa internaţională a scris atunci că cei doi prinţi au filmat o scenă pentru pelicula "The Last Jedi", îmbrăcaţi în costume de stormtroopers, scrie mediafax.ro.
Publicaţia britanică The Telegraph a scris, marţi, că prinţul William - prezent, duminică seară, la gala premiilor industriei de film britanice (BAFTA), în calitate de preşedinte al Academiei de film şi televiziune britanice (British Academy of Film and Television Arts), organizatoarea evenimentului - s-a plâns că rolul său a fost tăiat la montaj.
Prinţul a fost înregistrat cu nişte camere video instalate pentru a transmite imagini de culise în spaţiul alocat presei prezente la eveniment. Prinţul William a făcut comentariul în timp ce vorbea cu echipa de monteuri a filmului "Baby Driver", nominalizat la premiile BAFTA.
"Am avut de ales un moment cheie cu monteurii, pentru că m-au eliminat din filmul «Star Wars»", ar fi spus prinţul, afişând şi o "grimasă", potrivit unor surse.
Se pare că imaginile cu prinţii au fost eliminate la montaj pentru că aceştia erau mult mai înalţi decât ceilalţi soldaţi stelari.
"The Last Jedi" este al optulea film al seriei de succes "Star Wars" şi a fost lansat în decembrie 2017. Până în prezent, filmul a avut încasări de 1,32 de miliarde de dolari la nivel mondial.