Priorităţile lui Mihai Popşoi în calitate de ministru de Externe şi care va fi rolul instituției pe care o conduce, după crearea Biroului pentru Afaceri Europene
După depunerea jurământului de învestire în funcția de ministru de Externe, Mihai Popşoi, şi-a anunţat prioritățile. Oficialul a menţionat că această funcţie este o mare onare şi o mare responsabilitate. Totodată, a subliniat necesitatea de a valorifica toate oportunitățile și mijloacele pe care le are diplomația Republicii Moldova.
"Priorităţile sunt clare: continuarea parcursului de integrare eurpeană. Ministerul de Externe va consolida dialogul politic atât cu ţările membre cât şi cu Bruxelles, ajutând asfel ministrul responsabil de Afaceri Europene. Vom continua dialogul excelent şi relaţiile de partenerait strategic cu România, vom fortifica în continuare dialogul strategic cu SUA, Ucrina, trebuie să valorificăm toate oportunităţile şi toate mijloacele pe care la are diplomaţia noastră deşi tânără, una profesionistă, astfel încât să contribuim la înbunătăţirea calităţii vieții cetățenilor noștri", a punctat Mihai Popşoi.
Totodată, Mihai Popșoi, a declarat că, contribuția diplomației la reintegrarea Republicii Moldova a fost și rămâne una esențială.
"Trebuie să ne asigurăm că toate țările partenere respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova. Acest dialog a fost unul complicat, în special cu unele țări. Doar o singură țară, timp de 30 de ani a ținut armata sa pe teritoriul Republicii Moldova violând astfel statutul de neutralitate și trebuie să depunem eforturi susținute așa încât să obținem acest respect al neutralității, suveranității și independenței noastre de către toți actorii internaționali și sunt sigur că diplomația Republicii Moldova vor contribui la acest efort”.
Cât ține de poziția Republicii Moldova în comunicarea cu Federația Rusă, noul ministru de Externe a spus că este una principială, bazată pe interesul național: "Doar în baza interesului cetăţenilor, suveranităţii, independenţei şi unităţii teriotoriale a Republicii Moldova".
Mihai Popșoi a explicat şi care va fi rolul instituției pe care o conduce, după crearea Biroului pentru Afaceri Europene.
"MAEIE continuă să-și exercite mandatul așa cum a făcut-o și până acum doar că acea componentă din titulatura Ministerului de integrare europeană se transformă în afaceri europene și va fi preluată de către doamna Gherasimov, iar Ministerul își continuă activitatea. Biroul pentru Afaceri Europene urmează să fie creat, dar Ministerul cum a fost așa și a rămas și își exercită mandatul de promovare a politicii de Externe a Republicii Moldova și de apărarea Republicii Moldova. Nu trebuie să există dublaje sau suprapuneri, avem suficientă capacitate și discernământ să coordonă procesele de o asemenea manieră ca totul să meargă bine", a punctat Popșoi.
Citeşte şi: VIDEO Mihai Popșoi a depus jurământul de învestire în funcția de ministru de Externe