"Privighetoarea din Bucovina", Sofia Rotaru, împlineşte astăzi 65 de ani
Cântăreaţa Sofia Rotaru împlineşte astăzi 65 de ani. Îndrăgita interpretă, originară din Bucovina, a cucerit publicul cu piese interpretate în limbile română, ucraineană şi rusă. Site-ul Vesti.ru scrie că, în acest an, artista a renunţat la petrecerile fastuoase şi îşi va sărbători ziua de naştere în Italia, alături de fiul său şi cei doi nepoţi.
Sofia Rotaru s-a născut pe 7 august 1947 în satul Marşeniţa, regiunea Cernăuţi, fiind al doilea din cei şase copii din familia unui brigadier. Supranumită "Privighetoarea din Bucovina", Sofia Rotaru, şi-a început cariera în anii 70 ai secolului trecut.
După lansarea primul său album a devenit unul dintre artiştii cei mai cunoscuţi din fosta Uniune Sovietică. Discurile interpretei erau vândute cu tiraje de milioane de exemplare. De o deosebită popularitate se bucurau cântecele realizate în colaborare cu poetul Grigore Vieru şi compozitorii Petre Teodorovici şi Anatol Chiriac.
Repertoriul cântăreţei include peste 400 de cântece. Sofia Rotaru a devenit "Artistă a poporului din Ucraina" şi "Artistă a poporului din Republica Moldova", iar în 1986 i-a fost conferit titlul de "Artist al Poporului din URSS". În anul 2000 a fost proclamată în Rusia "Cântăreaţa secolului 20".