PRO MOLDOVA propune ca moldovenii de peste hotare să poată vota timp de două zile
Partidul PRO MOLDOVA a înaintat un proiect de modificare a Codului Electoral, prin care propune ca peste hotarele țării alegerile să se desfășoare pe parcursul a doua zile: sâmbăta și duminica.
”Vrem să arătăm prin această inițiată vă politicienilor cu adevărat le pasă și că dacă fac promisiuni, se țin de promisiuni. Foarte mult s-a vorbit despre grija față de diasporă. Să le oferim atunci șansa să voteze în condiții normale, mai ales luând în considerare pandemia”, a declarat președintele PRO MOLDOVA Andrian Candu.
Liderul PRO MOLDOVA a îndemnat toți colegii din parlament să susțină acest proiect de lege.
”Iar dacă cineva ar zice că nu se pot aplica aceste reguli la actualele alegeri prezidențiale, nu e bai, să aplicăm atunci aceste reguli pentru următoarele alegeri”, a mai spus Andrian Candu.
Liderul PRO MOLDOVA a menționat că modificări în legislația electorală pentru extinderea perioadei de vot, în contextul pandemiei, au fost efectuate recent în România, Cehia, Estonia, Canada. Totodată, Avizul Comun al Comisiei de la Veneția și OSCE/ODI este favorabil propunerii de vot pentru 2 zile, iar CEC ar urma să instituie reguli clare care să asigure securitatea și integritatea procesului de votare din străinătate.