Proba INTERVIULUI pentru candidaţii care râvnesc fotoliul procurorului general. Întrebările la care au trebuit să răspundă
Scandal în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de procuror general. Unul dintre candidații care a transmis dosarul pentru a participa, nu a fost admis din cauza lipsei declarației pe propria răspundere care trebuie. Și asta pentru că a umblat două zile la Ministerul Justiției ca să semneze actul, care se depune odată cu dosarul, dar ușa instituției a fost închisă.
Artur Lupașco se întreabă pe rețelele de socializare că în condițiile în care duminică, adică 20 octombrie, a fost data limită de a înainta candidatura, iar ușa Ministerului Justiției era închisă, lumina stinsă, iar la telefon nu răspundea nimeni, cum urma să fie semnată o declarație pe propria răspundere?
Acesta a scris că a transmis dosarul prin poșta electronică și a primit răspunsul că dosarul prezentat nu conține declarația pe propria răspundere. Membrii comisiei pentru organizarea concursului nu au comentat acest incident.
Astăzi, opt din cei 16 candidați au susținut proba interviului. Cu ce probleme se confruntă procuratura, cum trebuie eliminată corupţia din rândul acestei instituţii, dar şi detalii despre managementul procuraturii, au fost doar câteva din întrebările la care au trebuit să răspundă candidaţii.
Proba a ţinut o oră şi a avut loc în incinta Ministerului Justiţiei. Primii candidaţi au intrat cu emoţii, în faţa membrilor comisiei. Din ea fac parte şapte persoane, printre care ministrul Justiţiei, un fost judecător, un doctor în drept, un reprezentant al societăţii civile, un expert naţional şi altul internaţional, dar şi un psiholog.
"Eu consider că în cazul în care cineva vine şi te influenţează tu trebuie să ieşi şi să spui. Nu pot să vă spun despre corupţie, eu sunt magistrat şi în cazul în care v-aş spune că acum este corupţie în procuratură ar trebui să vin cu nişte argumente", a menţionat Tudor Andronic, candidat.
"Cea mai mare problemă care necesită a fi examinată acum, practic contribuind la dezvoltarea imaginii organelor procuraturii.
- Există corupţiei în procuratură? - Ce înseamnă corupţie în procuratură?", a spus procurorul, Vladimir Adam.
"Sarcina mea, o văd eu, de a schimba acea viziune a procurorilor asupra activității lor. Trebuie să-și schimbe percepția, să înțeleagă că nu sunt de fapt angajați ai unei instituții, dar sunt persoane care trebuie să contribuie la înfăptuirea justiției și oamenii trebuie să aibă încredere în ei", a spus candidatul la funcția de procuror general, Eduard Bulat.
Expertul în politici publice Ștefan Gligor, care participă și el la concurs nu a vrut să spună care va fi primul lucru pe care îl va face dacă va fi numit procuror general.
"Primul lucru n-am să vi-l spun, dacă vi-l spun nu-și mai are rostul. Se referă la un șir de activități care sunt necesare luând în considerare care este starea sistemului și a unui șir de anchete", a menţionat candidatul la funcția de procuror general, Ştefan Gligor.
Presa a scris anterior că șeful Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, ar fi unul dintre favoriți. Și asta pentru că ar fi fost coleg cu soțul ministrului Justiției, Olesea Stamate.
"– În presă s-a vehiculat că ați fi fost coleg cu soțul dnei Stamate. Este adevărat? Ce fel de colegi ați fost? – Nu este adevărat. Este fals", a spus candidatul la funcția de procuror general, Vladislav Gribincea.
Printre cei care vor să ocupe fotoliul de procuror general sunt şeful Centrului de Resurse Juridice din Moldova,Vladislav Gribincea, Anatolie Istrate, avocatul lui Renato Usatîi şi al lui Gheorghe Petic, Gheorghe Malic, apărătorul fostului primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă fostul procuror din Autonomia Găgăuză, Alexandr Stoianoglo, dar şi expertul în politici publice Ştefan Gligor.
Conform noii legi, Ministerul Justiţiei a creat o comisie specială care urmează să aleagă doi dintre cei mai buni potenţiali candidaţi pentru funcţia de procuror-şef. Comisia urmează să-i propună pe cei doi candidaţi Consiliului Superior al Procurorilor. La rândul său, CSP va alege unul dintre concurenţi şi abia după asta îl va propune şefului statului, pentru aprobare.
Funcția de procuror general a devenit vacantă, după ce Eduard Harunjen și-a dat demisia. El şi-a motivat decizia prin presiunile fără precedent din partea unor politicieni ai puterii, care au fost făcute asupra sa, dar şi asupra Procuraturii Generale. La sfârșitul lunii iulie, Parlamentul l-a desemnat procuror general interimar pe Dumitru Robu, iar candidatura acestuia a fost acceptată de preşedintele Igor Dodon.