Probleme financiare la Primăria Chişinău! Cheltuielile pentru unele proiecte vor fi revăzute
Primăria capitalei strânge cureaua din cauza transferurilor mai mici cu o sută de milioane de lei de la Bugetul de Stat. De asemenea, din cauza deprecierii leului, cheltuielile pentru mai multe proiecte urmeză a fi revăzute. Printre acestea şi reparaţia a trei străzi din capitală.
Potrivit contractului semnat cu BERD, în primăvara acestui an trebuie să înceapă reparaţia străzilor Tighina, 31 august şi Alexandru cel Bun. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 30 de milioane de euro.
Pentru reparaţia celor trei străzi, Primăria capitalei urma să aloce 7,5 milioane de euro. Anul trecut, când s-au desfăşurat licitaţiile, aceşti bani erau echivalentul a 122 de milioane de lei. În urma aprecierii monedei unice europene, autorităţile vor trebui să cheltuie 30 de milioane de lei în plus.
Autorităţile capitalei nu au identificat, deocamdată, surse pentru acoperirea acestui deficit.
"Ne aşteaptă un an complicat. Dumneavoastră toţi ar trebui să veniţi cu o scădere de 10 milioane fiecare, întreprinderile mai mari. Dacă la asta mai adăugăm şi problema cursului valutar: peste 20 de lei euro şi 18 lei dolarul, automat înseamnă complicaţii la volumului de proiecte şi a volumului propriu zis de lucrărilor spre implementare pe parcursul anului", a declarat edilul capitalei, Dorin Chirtoacă.
O situaţie similară este şi în cazul lucrărilor de reparaţie a străzii Ion Creangă. Autorităţile locale trebuie să aloce 33 de milioane de lei.
În acest an urmează a fi implementate şi alte proiecte de investiţii, în colaborare cu partenerii europeni, a căror valoare depăşeşte 100 de milioane de lei.
Reprezentanţii Direcţiei Finaţe mizează pe împrumuturi pentru a acoperi aceste cheltuieli.
"Vom ţine mâna pe puls, astfel încât cheltuielile capitale să fie făcute cu autorizarea primarului general. Cu toate acestea suntem la etapa discuţiilor cu unii finaţatori pentru a găsi soluţii pentru a fi duse lucrurile la bun sfârşit, fiindcă există o noţiune în teoria economică, leul de azi nu e egal cu leul de mâine", a spus șefa Direcţiei Finanţe a Primăriei Chişinău, Veronica Herța.
Bugetul municipiului Chişinău pentru anul 2015 este cu 100 de milioane de lei mai mic decât cel din anul trecut.