PROBLEME GRAVE LA CORINTHIANS. Sanches a devenit noul președinte al clubului de fotbal
Alegerile președintelui clubului de fotbal Corinthians s-au transformat într-o bătaie generală. După 6 ani, la conducerea echipei a revenit Andres Sanches, fapt ce a adus nemulțumiri în rândul suporterilor.
Potrivit presei braziliene, situația a ieșit de sub control atunci când fanii lui Corinthians au început să-l jignească pe Sanches, în timp ce acesta susținea o conferință de presă.
Paza a fost nevoită să-l adăpostească pe președintele nou ales într-o toaletă pentru femei pentru a-l proteja de furia fanilor. Primul mandat al lui Sanches la conducerea formației braziliene a fost în anii 2007-2011, cea mai proastă perioadă din istoria celor de la Corinthians.
Echipa a retrogradat pentru prima dată în istorie în a doua ligă din Brazilia.
În actuala ediție de campionat, Corinthians se află pe primul loc și are un avantaj de 9 puncte față de cea de-a doua clasată, Palmeiras.