Problemele care le provoacă insomnii liderilor europeni
Rezultatele alegerilor prezidenţiale din Franţa, dar şi posibila reducere a ratingului unor bănci europene. Sunt doar două dintre problemele care îi fac pe europeni să aibă insomnii, scrie revista Business Insider.
Potrivit sursei citate, criza din Europa a intrat într-o nouă etapă, una în care soarta continentului depinde de capacitatea unor lideri de a face reforme şi de a contribui la creşterea economică durabilă.
Una dintre cele mai mari dificultăţi identificate de jurnaliştii americani este faptul că Portugalia se confruntă cu un deficit bugetar tot mai mare. Această ţară este mai aproape de faliment decât Spania sau Italia.
O altă problemă este referendumul din Irlanda. Oficialii din această ţară au hotărât să supună votului popular noile modificări aduse Tratatului UE, care va sancţiona statele ce depăşesc limita deficitului bugetar.
Susţinerea tot mai mare acordată euroscepticilor este un alt aspect menţionat de Business Insider. Un exemplu în acest sens este rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, de partidul de extremă dreapta, condus de Marine Le Pan.
Volumul prea mic al fondurilor de salvare, în comparaţie cu datoriile mai multor ţări din comunitate este o altă temere care le poate provoca insomnii liderilor europeni.
În lista îngrijorărilor celor de la Business Insider se înscrie şi faptul că agenţia de evaluare Moody's a anunţat că va începe revizuirea ratingului băncilor europene, în special al celor italiene.
Economie