Problemele de sănătate nu sunt o piedică! Afacerea prosperă a unui tânăr cu deficiențe locomotorii
A reuşit să pună pe roate o afacere de succes în pofida deficienţelor locomotorii. Este vorba de Alexei Levinschi, un tânăr din Bălţi, care şi-a deschis, acum cinci ani, un atelier de asamblare şi reparaţie a mobilei. Mai mult, antreprenorul vrea să-şi extindă afacerea pentru a le oferi persoanelor cu handicap un loc de muncă.
Alexei Levinschi este economist de profesie. El a rămas invalid la vârsta de 24 de ani, în urma unui accident rutier. Tânărul a hotărât să-şi deschidă o afacere pentru că nu-şi găsea un loc de muncă.
"Am vrut să mă încadrez în câmpul muncii şi când am văzut că nu mă primesc nicăieri la muncă, am zis că trebuie singur să lucrez, să fac ceva. Am început a face mobilă, primele comenzi nu erau chiar vajnice, mă ajutat tatăl meu, nişte prieteni", a mărturisit Alexei Levinschi.
Tânărul spune cu mândrie că şi-a confecţionat cu forţe proprii uneltele de muncă.
"De bază am luat un strung, l-am fixat, iar restul am confecţionat singur din rămăşiţe. Să nu lucrez cu mâna, să nu ţin, aşa mai uşor dau detaliile prin freza asta", a spus Alexei.
Acum, el planifică să-și deschidă un atelier şi în Chişinău. Colegii lui apreciază curajul şi profesionalismul de care dă dovadă.
Și clienţii lui Alexei sunt mulţumiţi de serviciile prestate.
Alexei Levinschi primeşte o pensie de invaliditate de 800 de lei.
În municipiul Bălţi sunt peste 5.000 de oameni cu nevoi speciale şi doar 10 la sută dintre ei sunt angajaţi în câmpul muncii.
- Un tânăr de culoare, aflat în scaunul cu rotile, a fost împuşcat de poliţişti în SUA (VIDEO 18+)
- ATENŢIE, şoferi! Strada din centrul Capitalei pe care trebuie să o EVITAŢI
- Atenție, șoferi și pasageri. Trafic rutier suspendat pe această stradă din Capitală
- ALARMANT! Creşte numărul persoanelor cu nevoi speciale. Specialiştii explică cauzele
- Zeci de mii de persoane cu nevoi speciale din familii social-vulnerabile vor beneficia de ajutor material
- VESTE BUNĂ pentru copiii cu necesități speciale. UE va finanţa un proiect de SUTE DE MII DE EURO