Problemele transportatorilor vor fi discutate în cadrul Plenarei Consiliului Federaţiei din acest domeniu
Anul trecut, în jur de 200 de milioane de lei din transport nu au ajuns în bugetul de stat. Asta pentru că aproape jumătate dintre transportatorii auto de călători activează ilicit. Cel puţin aşa susţin sindicaliştii de la Federaţia Transportatorilor şi Drumarilor din Moldova.
Ei susţin că sunt într-o situaţie critică şi deoarece aproape toţi angajaţii acestui sector au o vârstă înaintată. Sindicaliştii mai spun că oamenii care activează în mai multe organizaţii din cadrul Administraţiei de Stat a Drumurilor nu au primit salariile de două luni. Sunt doar câteva dintre problemele transportatorilor şi drumarilor care urmează să fie discutate în cadrul Plenarei Consiliului Federaţiei din acest domeniu.
La reuniune se vor face totalurile activităţii Federaţiei pentru anul trecut şi va fi aprobat planul de măsuri pentru 2012.