Procedura de vânzare-cumpărare a locuinţelor VA FI SIMPLIFICATĂ
Procedura de vânzare - cumpărare a locuinţelor ar putea fi simplificată. Cei care vor face astfel de tranzacţii nu vor mai fi obligaţi să prezinte documentul de la fisc, care arată lipsa sau existenţa datoriilor. Iniţiativa le aparţine deputaţilor din Partidul Popular European din Moldova.
Autorii proiectului susţin că certificatul nu este relevant în procesul de autentificare a tranzacției, iar notarul nu are dreptul să refuze înregistrarea acesteia. Asta chiar şi în situația în care vânzătorul are restanțe la buget.
Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, a declarat că, anual, peste 400 de mii de persoane cumpără sau vând imobile. Potrivit lui, această procedură trebuie simplificată, astfel încât oamenii să fie scutiţi de timp pierdut şi drumuri inutile.
Documentul a fost deja avizat pozitiv în trei comisii parlamentare şi urmează să fie votat de deputați.
- Prima tranzacție de mărfuri bazată pe blockchain s-a încheiat între China și Singapore
- Procedura de transmitere a bunurilor care aparțin Administrației Publice Locale VA FI SIMPLIFICATĂ
- Hoția i-a intrat în sânge. Un bărbat din Glodeni, reţinut de poliţie pentru mai multe furturi din locuinţe (VIDEO)