PROCEDURI SIMPLIFICATE. Ministerul Agriculturii vrea să reducă din obligaţiunile cultivatorilor de cânepă
Autorizaţiile pentru cultivarea cânepei industriale vor putea fi obţinute mai uşor. Autorităţile vor să elimine mai multe condiţionalităţi care implicau costuri mari pentru agenţii economici.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi a fost supus dezbaterilor publice.
"Pentru cultivarea cânepei, agentul economic urma să primească o autorizaţie, în care era vorba despre mai multe restricţii. Printre ele era şi asigurarea cu îngrădire a plantaţiei, asigurarea cu paza a plantaţiei, noi toate aceste prevederi vrem să simplificăm", a spus şeful Direcţie Ministerul Agriculturii , Vasile Şarban.
Documentul a fost elaborat la propunerea membrilor Asociației Crescătorilor de Cânepă Tehnică. Preşedintele structurii, Alexandru Brătuţel, este convins că simplificarea condiţiilor de obţinere a autorizaţiei de cultivare a cânepei industriale va atrage mai mulţi fermieri în acest domeniu. Asta datorită potenţialului enorm pe care îl are această cultură.
"Un hectar de cânepă, necesită 10 kilograme de seminţe. Sămânţa de cânepă are un preţ mediu de 7-8 la kilogram. Noi am făcut un calcul comun. Recoltarea primară asta înseamnă în cel mai prost caz, 5 mii de euro la hectar", a spus preşedintele Asociaţiei crescătorilor de cânepă tehnică, Alexandru Bratuţel.
Cânepa industrială şi cea destinată obţinerii drogurilor nu pot fi confundate, spun agricultorii. Există mai multe indicii care fac diferenţa între cele două specii. Cânepa tehnică nu are efect psihotropic dacă nivelul de tetrahydrocannabinol nu depăşeşte 0,3 la sută.
"Perioada de vegetaţie a cânepei industriale este de 90 de zile, cânepa drogantă, 140 de zile. Cânepa industrială are 5 metri aproape, cânepa de drog, e sub brâu, aşa să- zicem", a spus preşedintele Asociaţiei crescătorilor de cânepă tehnică, Alexandru Bratuţel.
Din cânepa industrială se fac uleiuri vegetale, stofe pentru îmbrăcăminte şi se produc materiale de construcţie. Cultivarea acestei plante este permisă în ţara noastră din 2006.
- CRIZĂ DE APĂ ÎN CAPE TOWN. Seceta extremă este cea mai gravă din ultimii 100 de ani
- SENA A IEŞIT DIN MATCĂ. Zeci de case din Paris riscă să ajungă sub ape
- Oportunuităţi de afaceri la Cahul. 250 de agenţi economici au participat la forum
- Descoperire înspăimântătoare pe o plantaţie de trestie de zahăr: Cer ca autorităţile să întreprindă o anchetă rapidă