Procedurile de acordare a dreptului de muncă şi de şedere pentru străini în Moldova, SIMPLIFICATE
Cetățenii străini vor putea obține mai ușor dreptul de muncă și ședere în Republica Moldova. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în şedinţa de astăzi a Guvernului.
Proiectul de lege reglementează modul de acordare şi de prelungire a dreptului de şedere provizorie a investitorilor străini, a permiselor de ședere provizorie în scop de muncă pentru persoanele cu funcţii de conducere, pentru lucrătorii înalt calificați, precum și pentru muncitorii detaşaţi.
Totodată, a fost simplificată lista de documente necesară pentru obținerea actelor menționate, urmând să fie fortificate și capacităţile instituţionale ale Ghişeului Unic de documentare a străinilor din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne.
În același timp, în scopul stimulării angajării forței de muncă locale în cadrul proiectelor investiționale de importanță națională, este prevăzut că numărul de angajați străini se va diminua treptat în favoarea celor din Republica Moldova, astfel încât cota acestora să nu fie mai mică de 50% din numărul total de salariați, după primii cinci ani de activitate.
Modificările au fost făcute în conformitate cu Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2018, care prevede ajustarea cadrului legislativ național din domeniu la componenta Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) a Acordului de Asociere RM-UE.