Procuratura Anticorupție va investiga corupția la nivel înalt
Procuratura Anticorupție (PA) va investiga cazurile de corupție la nivel înalt. Proiectul a fost votat în lectura a doua.
Potrivit deputatului Igor Chiriac, documentul prevede modificarea Codului de procedură penală, astfel încât Procuratura Anticorupție să fie abilitată să investigheze infracțiunile de corupție săvârșite de funcționarii de nivel înalt.
"Mai exact, este vorba despre infracțiunile săvârșite de persoanele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova sau care sunt învestite în funcție, prin numire sau alegere, de către Parlament, Președintele Republicii Moldova sau Guvern, excepție fiind primarii, viceprimarii și consilierii locali. Printre persoanele vizate de aceste modificări legislative sunt Președintele țării, deputați, miniștri, procurori, judecători, conducători ai autorităților administrative centrale sau ai instituțiilor subordonate Guvernului și Parlamentului etc", se arată în comunicatul emis de Parlamentul Republicii Moldova.
Autorul documentului mai propune ca normele procedurale care reglementează competența organului de urmărire penală să intre în vigoare la data de 31 martie 2024. Între timp, vor fi suplinite funcțiile vacante de procurori și ofițeri de urmărire penală, iar PA va fi dotată cu mijloace tehnice care să permită investigarea cazurilor de corupție la nivel înalt.