Procuratura Generală: Scrisoarea cu omorul lui Platon este neadevărată și scrisă la dictarea acestuia
În presă au apărut dezvăluirile colegului de celulă al condamnatului Veaceslav Platon. Acesta ar fi scris o scrisoare Procurorului General, în care a declarat că i sa propus să-l omoare pe Platon în schimbul libertății sale.
Referitor la acest caz, Procuratura Generală a venit cu mai multe precizări:
"Procuratura Generală aduce la cunoştinţă următoarele: Imediat după publicarea în arealul mediatic a respectivei „scrisori”, Procuratura Generală s-a autosesizat şi a purces la investigarea circumstanţelor cazului în cadrul unui proces penal.
S-a stabilit că, nici până astăzi o astfel de plângere nu a parvenit pe adresa Procuraturii Generale şi nici nu a fost expediată prin poşta instituţiei penitenciare în care cei doi sunt deţinuţi, asa cum fals au tirajat mai multe instituții media, fără a verifica mai întâi această informaţie.
În cadrul audierii, codeţinutul a confirmat faptul întocmirii respectivei adresări încă în luna decembrie 2018, menţionând doar că ceea ce este scris nu corespunde realităţii, fiind alcătuită la insistenţa şi sub dictarea colegului său de celulă Veaceslav Platon, căruia ulterior i-a şi transmis-o, însă nu a trimis-o şi Procuraturii Generale.
El a prezentat în cadrul audierii şi motivele pentru care deținutul Platon l-ar fi determinat să facă acest lucru. La efectuarea măsurii procesuale de audiere a codeţinutului a fost utilizată tehnica de filmat autorizată, cu informarea persoanei audiate.
De asemenea, Procuratura Generală va continua investigaţiile pentru determinarea tuturor circumstanţelor din acest caz. Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale", se arată în documentul emis.
- Moldindconbank, una dintre cele mai mare bănci din țară a fost vândută
- Scrisoarea oficială a producătorului din Turcia: Autobuzele livrate în Moldova sunt noi
- ATAC TERORIST DEJUCAT ÎN SUA. Un ofiţer american planifica să comită mai multe omoruri
- MILIOANE PUSE SUB SECHESTRU. Procurorii germani, noi dezvăluiri despre Laundromatul rusesc