Procuratura nu l-a pus sub învinuire pe Veaceslav Platon pentru spălare de bani în dosarul "Laundromat", la solicitarea anchetatorilor din Rusia
Procuratura Generală a refuzat să îl pună sub învinuire pe controversatul om de afaceri Veaceslav Platon pentru spălare de bani în dosarul "Laundromat", la solicitarea anchetatorilor din Federația Rusă. Informația a fost confirmată într-un răspuns pentru Ziarul de Gardă. Am încercat să aflăm mai multe explicaţii de la șefa Serviciului de Presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, dar deocamdată nu ne-a răspuns la apeluri și mesaje.
Potrivit Ziarului de Gardă, reprezentanții Procuraturii Generale susţin că instituția a recepționat, pe parcursul anului, câteva cereri de comisie rogatorie din partea autorităților Federației Ruse. Acestea solicită efectuarea pe teritoriul țării noastre a unor acțiuni de urmărire penală în dosarul "Laundromat". Reprezentanții Procuraturii Generale spun că procedura de executare a cererilor de comisie rogatorie practic a fost finalizată de Procuratura Anticorupție și de CNA, materialele fiind sistematizate pentru a fi expediate procurorilor din Federația Rusă.
La subiectul "Laundromat" s-a referit şi procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul unei emisiuni televizate.
"Problema "Laundromat-ului" a fost inventată în mare parte pentru a distrage atenția societății de la furtul miliardului. Pentru că acolo au fost interesele anumitor persoane", a menţionat Alexandr Stoianoglo.
Anterior, procurorii ruși ar fi stabilit că Veaceslav Platon, prin intermediul Moldindconbank și al executorilor judecătoreşti din Moldova, a acţionat în comun acord cu unii bancheri ruși şi ar fi organizat schema de scoatere ilegală a banilor sustrași, inclusiv, de la Gazprom și de la Calea Ferată din Rusia. Suma totală se ridică la 20 de miliarde de dolari. Schema de fraudă "Laundromat" e considerată cea mai mare operațiune de spălare a banilor din istorie.