Procuratura se justifică: Spune de ce a fost nevoie de reținerea lui Tauber și Apostolova
foto: publika.md
Procuratura a emis un comunicat, prin care justifică motivul pentru care au fost arestate deputații Tauber și Apostolova.
"Luni, 16 septembrie 2019, Procurorul General interimar, Dumitru Robu, a solicitat în Parlament ridicarea imunității deputaților în Parlament Marina Tauber și Reghina Apostolova, însă părăsirea incintei și deplasarea lor într-o direcție necunoscută, au făcut necesară reținerea acestora, în scopul aplicării măsurilor de urmărire penală.
Procuratura Generală menționează că scopul solicitării de azi în fața Parlamentului nu a urmărit reținerea expresă a persoanelor vizate – deși legea permite – ci ridicarea imunității pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală, care include un set complex de măsuri.
Procuratura va reveni cu detalii în lumina garanțiilor procedurale ale părților", se arată în comunicatul emis de Procuratură.
- Igor Dodon, chemat în judecată. Care este motivul
- PROCURORII CER ARESTAREA: Doi membri ai unei reţele criminale, duşi la instanţă
- Deputatul democrat Vladimir Cebotari ar putea rămâne fără imunitate parlamentară şi ar putea fi arestat
- Poliția italiană a reținut trei persoane, sub acuzaţia că au condus un centru de detenţie pentru migranţi în Libia