Procurorii anticorupţie au efectuat percheziții la domiciliul lui Vladislav Clima
Procurorii anticorupţie au efectuat percheziții la domiciliul fostului preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Vladislav Clima. Acesta este vizat într-o cauză penală pentru îmbogăţire ilicită. Şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie, Elena Cazacov, nu ne-a putut spune dacă procurorii au ridicat probe din casa lui Clima şi a promis că va reveni cu detalii. Cazacov ne-a confirmat doar că Vladislav Clima nu a fost reţinut.
L-am contact pe Clima pentru a solicita o reacţie însă acesta are telefonul deconectat.
În luna martie, Vladislav Clima a demisionat din sistemul judecătoresc.Fostul magistrat nu a motivat această decizie.
Vladislav Clima a fost numit la conducerea Curții de Apel Chișinău în data de 2 septembrie 2020, printr-un decret al lui Igor Dodon. Acesta activa ca judecător din 2006, iar în instanţa de Apel din 2017.