Procurorii anticorupție cer 30 de zile de arest pentru Igor Dodon
Igor Dodon ar putea fi plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Procurorii anticorupție au înregistrat demersurile privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile în privința fostului șef de stat, dar și a cumnatului acestuia.
Instanța de judecată urmează să stabilescă data și ora examinării demersurilor.
Amintim că președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit Procuraturii Anticorupție, politicianul este suspectat de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. Oamenii legii au descins acasă la Igor Dodon, miercuri dimineaţa. Potrivit procurorului Anticorupție Petru Iarmaliuc, au fost desfăşurate perchiziții la mai multe adrese, inclusiv acasă la persoane apropiate lui Igor Dodon.
În faţa casei lui Igor Dodon s-au adunat mai mulţi oameni, printre care susţinători şi membri ai Partidului Socialiştilor, dar şi cei care sunt împotriva fostului preşedinte al ţării. Câţiva dintre ei s-au luat la harţă.
Susţinătorii lui Igor Dodon au cerut libertate pentru fostul şef al statului.
Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Elena Cazacov, a declarat că în urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe mijloace bănești, dar nu a precizat de unde.
Totodată, Elena Cazacov a menţionat că, pe lângă fostul președinte al țării, a fost reţinută încă o persoană, dar nu a dat nume. Unele surse mass-media au scris că ar fi vorba despre un cumnat al lui Igor Dodon. În cadrul unui briefing, şeful interimar al Procuraturii Anticorupție a declarat că una dintre persoanele la do