Procurorii au reţinut o grupare criminală. Infractorii îşi lichidau concurenţii prin incendiere şi şantaj (VIDEO)
foto: procuratura
Procuratura şi Inspectoratul General al Poliţiei anunţă despre reţinerea a şapte angajaţi ai unei companii de transport, care pentru a-şi lichida concurenţii, s-au dedat la o serie de şantajuri, distrugeri şi deteriorări intenţionate a bunurilor firmelor concurente.
Activitatea grupului criminal organizat a fost documentată mai bine de patru luni, operaţiunea de destrucurarea acesteia fiind realizată de Procuratura municipiului Chişinău, de comun cu ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI, cu suportul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială "Fulger".
În urma măsurilor speciale de investigaţii, s-a stabilit că, organizatorii grupării, doi locuitori ai capitalei, cu vârstele de 38 şi, respectiv, 33 de ani, administratori ai unor firme specializate în transportul de călători, au organizat comiterea mai multor activităţi criminale, a căror ţintă erau administratorii firmelor concurente.
Aceştia acţionau prin şantaj, incendierea şi atacarea autocarelor ce aparţineau firmelor concurente, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, Federaţiei Ruse şi Cehiei, atentau la viaţa şi sănătatea acestora, îi atacau pe teritoriul gărilor auto.
La 25 aprilie 2019, procurorii şi ofiţerii din grupul de urmărire penală au descins la domiciliile, oficiile şi în mijloacele de transport ale suspecţilor. În rezultatul acţiunilor demarate, au fost depistate şi ridicate obiecte care demonstrează apartenenţa acestora la săvâşrirea infracţiunilor sus-menţionate, inclusiv: aparate de telefonie mobilă, staţii radio utilizate pentru comunicare, lubrifiant de incendiere, arme albe, carduri bancare, purtători de informaţie digitală, cecuri care confirmă deplasările peste hotare, ciorne şi înscrisuri cu scheme de deplasare.
Astfel, urmare a activităţilor întreprinse au fost reţinute şapte persoane, care urmează a fi prezentate în faţa magistraţilor cu demersuri la arest.
Actualmente, acţiunile de urmărire penală şi măsurile speciale de investigaţii continuă în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate această schemă ilegală.

- Un bărbat, reținut la frontieră pentru contrabandă cu haine în valoare de aproape DOUĂ MILIOANE DE LEI (FOTO)
- Echipament nou pentru anchetă. Poliţiştii criminalişti au primit un dispozitiv modern
- Felicity Huffman şi alţi părinţi care au dat mită pentru a-şi înscrie copiii la universităţi de elită, pot ajunge LA ÎNCHISOARE