Procurorii PCCOCS vin cu precizări la tentativa de scoatere din țară a viorii Stradivarius, fără declararea ei în modul stabilit de lege
sursa foto: publika.md
Procurorii PCCOCS au venit cu precizări privind tentativa de scoatere din țară a unei viori datate din secolul al XVIII-lea, fără declararea ei în modul stabilit de lege.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale întreprinde, în continuare, acțiunile de urmărire penală necesare stabilirii circumstanțelor importante investigațiilor care vizează încercarea de scoatere din țară a unei viori datate din secolul al XVIII-lea, fără declararea acesteia, prin Aeroportul Internațional Chișinău, la 22 octombrie curent.
În context, prevederile Legii nr. 1569/2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice. În concret, aceasta interzice scoaterea din țară a valorilor din domeniul artei fără deținerea autorizației eliberate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, în care se specifică costul obiectului şi faptul că acesta nu prezintă valoare culturală.
Totodată, sunt de remarcat prevederile Convenției de la Paris asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, semnată de statele părți în 1970 și ratificată de Moldova în 2007. Mai exact, aceasta stabilește obligația statelor membre pentru ca să ia toate măsurile necesare pentru a sechestra bunurile culturale ce nu dețin o autorizație de expediție, în vederea evitării circulației ilegale a acestora și de a informa statul de origine a bunului cultural.
În acest sens, cu participarea experților și a deținătorului instrumentului reținut la Aeroportul Internațional Chișinău, acesta a fost examinat în detalii. În continuare, prin intermediul serviciului INTERPOL, organul de urmărire penală urmează să stabilească statutul viorii ridicate, valoarea de facto a acesteia și dacă ea reprezintă o valoare culturală pentru statul de origine. Ulterior, în baza rezultatelor procedurilor enunțate, oamenii legii urmează să aprecieze statutul procesual al persoanei care deținea instrumentul muzical la ieșirea din Moldova.
Procuratura va reveni cu amănunte la etapa în care vor fi stabilite noi circumstanțe de impact social sporit și în măsura în care informațiile nu ar afecta desfășurarea investigațiilor și drepturile persoanelor vizate.