Procurorul general al Libiei îl acuză pe secretarul NATO de crime de război
Peste 1.100 de civili au fost ucişi în urma raidurilor NATO în Libia. Declaraţia aparţine procurorului general de la Tripoli. Acesta a anunţat că a depus plângeri împotriva secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, pe care îl acuză de crime de război.
"Prima acuzaţie este de crime de război. El a încercat să-l omoare pe fratele colonelului Muammar Gaddafi, pe Abu Meniar al-Gaddafi, şi pe alţi membri ai familiei acestuia, lansând rachete asupra reşedinţei lor. Scopul nu a fost atins pentru că ţinta a fost ratată", a spus Mohammed Zekri Al-Mahjoubi.
Procurorul general al Libiei a mai subliniat că în calitate de secretar general al NATO, Rasmussen este responsabil pentru acţiunile acestei organizaţii. Potrivit lui, Alianţa Nord-Atlantică ar fi atacat un popor neînarmat, omorând 1.108 civili şi rănind 4.537 de oameni în timpul bombardamentelor din întreaga ţară.
Magistratul a făcut public un document care cuprinde zece puncte. Astfel, secretarul general al NATO este acuzat de crime de război, tentativă de asasinare a colonelului Muammar Gaddafi, agresiune împotriva civililor, uciderea unor copii.
Printre acuzaţii este şi tentativa de înlăturare a actualilor oficiali de la Tripoli şi înlocuirea acestora cu persoane loiale statelor occidentale, care vor să controleze bogăţiile Libiei. Procurorul general de la Tripoli a mai menţionat că va depune o astfel de plângere şi la tribunalele internaţionale. NATO conduce operaţiunile militare din Libia de la sfârşitul lunii martie.