Procurorul general al SUA despre scandalul Associated Press: "Este cel mai grav caz de scurgeri de informaţii"
Scurgerile de informaţii confidenţiale care au determinat autorităţile SUA să monitorizeze convorbirile telefonice ale agenţiei Associated Press au fost un caz fără precedent. Afirmaţia îi aparţine procurorul general al SUA, Eric Holder, care a spus că în joc era securitatea cetăţenilor americani. Republicanii l-au acuzat însă de încălcarea Constituţiei şi au cerut demisia oficialului.
"Sunt procuror din 1976 şi trebuie să vă spun că acesta este unul dintre două-trei cele mai serioase cazuri, dacă nu cel mai grav caz de scurgeri de informaţii din câte am văzut", susţine procurorul general Eric Holder.
Oficialul a declarat că s-a recurs la solicitarea registrelor de apeluri ale agenţiei pentru depistarea unei surse care a dezvăluit informaţii despre dejucarea unui complot terorist organizat de o celulă Al-Qaida din Yemen.
Preşedintele Consiliului naţional de conducere a Partidului Republican a cerut demisia procurorului general, acuzându-l de încălcarea primului Amendament al Constituţiei americane, care garantează libertatea presei.
Anterior, Associated Press a denunţat o "intruziune masivă şi fără precedent" a Departamentului de Justiţie. Procurorii au obţinut datele care vizează convorbirile telefonice efectuate de jurnalişti AP în perioada aprilie - mai 2012.