Producătorii de panificaţie din Rusia au anunţat despre scumpirea pâinii. Cu cât se va majora preţul
Pâinea se va scumpi în Rusia. Avertizarea vine din partea producătorilor de panificaţie, care au anunțat o majorare a prețurilor pentru produsele lor de la 7 la 12%.
Motivul scumpirilor este creșterea costului materiilor prime: margarină, ulei de floarea soarelui, zahăr, materiale de ambalare, precum și a transportului. Potrivit estimărilor, prețurile la produsele de panificatie vor crește din august.
Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii din Rusia nu prognozează o scumpire semnificativă a pâinii. Potrivit unui comunicat al instituţiei, preţurile vor rămâne neschimbate datorită scăderii costului materiilor prime, precum și a sprijinului acordat de stat producătorilor de panificație și făină.
Totodată, autorităţile menţionează că toate întreprinderile care beneficiază de subvenții de stat își asumă obligațiunea de a nu majora prețurile.