Producătorul chinez Huawei va face telefoane cu Windows
Producătorul chinez Huawei, cel mai mare producător chinez de echipamente IT&C din China, va produce tot mai multe telefoane care să ruleze cu sistemul de operare al celor de la Microsoft, scrie Economica.net.
Una dintre întrebările care s-ar putea pune după ce Microsoft a cumpărat divizia de telefoane mobile a Nokia este cum vor reacţiona la această veste ceilalţi producători de hardware care au folosit până acum Windows Phone. Nokia controlează deja peste 80% din piaţa telefoanelor care rulează sub Windows, aşa că, teoretic, nu este prea mult loc pentru alţii.
Totuşi, asta pare a nu-i descuraja foarte tare pe cei de la Huawei. Richard Ren, şef peste o divizie europeană a companiei chineze a declarat: "Vom continua să dezvoltăm device-uri care rulează sub Windows Phone şi vom lansa şi mai multe produse. Rămânem unul dintre partenerii strategici ai Microsoft".
Huawei este cunoascut mai ales drept un producător de telefoane cu Android, iar unul dintre ultimele sale device-uri high-end, Huawei Ascend Mate, arată că chinezii pot face lucruri interesante, or, dat find că şi telefoanele cu Windows devin şi ele din ce în ce mai mari, Huawei ar putea veni cu device-uri interesante care să ruleze sub Windows.
China este o piaţă mare pentru Windows Phone, mai ales datorită vânzărilor mari de Nokia 520, iar Huawei poate, cel puţin teoretic, să contribuie la răspândirea sistemului de operare al celor de la Microsoft printre locuitorii celei mai populate ţări din lume.