Produceau băuturi alcoolice, dar “uitau” să pună timbre de acciz autentice. Afaceriştii au ajuns pe mâna poliţiei
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au reţinut în flagrant doi bărbaţi din raionul Comrat în timp ce primeau șapte cutii cu timbre de acciz false. Unul dintre bărbaţi era administratorul unui SRL specializat în producerea băuturilor alcoolice.
De la sediul SRL-ului, poliția a ridicat: 4.200 sticle de băutură alcoolică marcate cu timbre de acciz cu semne de falsificare, peste 15.000 de sticle, 108.000 bucăți de termo-capace şi etichete. În cazul în care timbrele de acciz contrafăcute ar fi fost utilizate pentru marcarea băuturilor alcoolice, prejudiciul adus bugetului statului ar fi fost de peste 800.000 de lei.
Potrivit legislației, persoanele culpabile de spălarea banilor, transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz, riscă privațiune de libertate de pînă la 10 ani.
Cei doi au fost prinşi după ce anterior poliţia a reţinut un tir cu 6.400 sticle de vodkă marcate cu timbre de acciz false. Şoferul a declarat atunci că marfa aparţine SRL-ului din raionul Comrat.
În perioada anilor 2011-2013 de către poliție au fost reţinute patru grupări criminale specializate în contrafacerea şi distribuirea timbrelor de acciz contrafăcut; au fost depistate trei tipografii unde se falsificau timbre de acciz și au fost ridicate din circuitul ilegal circa 2 milioane de timbre de acciz falsificate.