PRODUCŢIA AGRICOLĂ, ÎN CREŞTERE. În 2017, recolta de grâu constituie 1,17 milioane tone
Anul 2017 a fost unul bun din punct de vedere a producţiei agricole. Cel puţin asta arată datele prezentate de Ministerul Agriculturii pentru toate categoriile de produse.
Cele mai bune rezultate, fermierii le-au înregistrat la recolta de grâu, porumb şi sfecla de zahăr. În acelaşi timp, fabricile din ţară vor procesa mai puţine fructe şi legume, mai exact 163 mii tone, faţă de 198 de mii tone cât a fost anul trecut. Şi asta pentru că agricultorii aleg să-şi vândă producţia pe pieţele internaţionale, unde preţul este mai rentabil.
Volumul de grâu în acest an este de 1,17 milioane tone, productivitatea medie fiind de 3,87 tone la hectar, cu 0,77 tone în creştere faţă de 2016.
Cantitatea orzului este de 248 mii tone, fiind recoltate câte 3,4 tone la hectar, cu 0, 4 tone mai mult faţă de anul trecut. Un rezultat bun a înregistrat şi porumbul.
Producţia se cifrează la 1, 180 milione tone şi constituie 4,4 tone la hectar, în creştere cu 1,5 tone. Soia s-a recoltat 57 mii tone, aproximativ 1,6 tone la hectar, cu 0,43 tone mai mult. Mazăre s-a obţinut 51 mii tone, productivitatea fiind de 2,7 tone la hectar, în scădere cu 0,14 faţă de 2016.
Floarea soarelui constituie 758 mii tone, astfel agricultorii au recoltat câte 2,1 tone la hectar, cu 0, 24 tone în creştere faţă de anul trecut. Volum sfeclei de zahăr este de 657 mii tone, productivitatea medie la hectar fiind de 8,4 tone, cu 2,4 tone mai mult comparativ cu 2016.
Recolta de rapiță este de 74 mii tone, câte 2,5 tone la hectar. Şi producţia de tutun este mai mare. Producătorii au strâns 3,9 mii tone, aproximativ câte 8,4 tone la hectar, cu 2,4 tone în creştere.
Volumul fructelor în 2017 este de peste 608 mii tone, faţă de 595,69 mii tone cât a fost anul trecut. Potrivit datelor, sămânţoasele constituie 438,5 mii tone, cu o recoltă medie de 7,92 tone la hectare, în creştere 4,5 la sută faţă de 2016.
Nuciferele constituie 11 mii tone, cu o recoltă medie de 0,69 tone la hectar. La fel, au fost recoltate 10 mii tone de culturi bacifere, cu o recoltă medie de 3,45 tone la hectar. Volumul legumelor, în acest an, este de 760 de mii tone.
Potrivit reprezentanţilor de la Ministerul Agriculturii, cele mai multe exporturi Republica Moldova le face în ţările din Uniunea Europeană, Federaţia Rusă şi Ucraina.
- Prognoze optimiste pentru agricultori. Cât grâu vor recolta în acest an de pe un hectar
- Moldova va oferi temporar Ucrainei un teren pe care va fi construit un drum de ocolire
- Mai multe cereale recoltate decât în 2016. Raioanele din sudul țării, considerate grânarii Moldovei
- Veste bună pentru viticultorii din Moldova. A fost testată o dronă care identifică maladiile care dăunează butașilor