Producția agricolă în gospodăriile țărănești, dar și cele ale fermierilor a crescut cu circa 19%
Producția agricolă în gospodăriile țărănești, dar și cele ale fermierilor a crescut în nouă luni ale acestui an cu aproape 19 la sută mai mult, decât în perioada similară a anului trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, această majorare se datorează creșterii producției vegetale și a producției animaliere.
Astfel, în perioada ianuarie-septembrie, recolta de orz și porumb a înregistrat o creștere de 43 la sută, față de anul precedent. La fel, s-a atestat o creștere și a producției grâului cu 27 la sută mai mult față de primele nouă luni ale anului trecut.
Recolta de floarea-soarelui a înregistrat o majorare cu 25 la sută în perioada ianuarie-septambrie a acestui an, în timp ce producția de struguri s-a majorat cu zece la sută. Iar recolta de cartofi a scăzut cu șapte la sută. <> La fel a crescut și producția de origine animalieră.
Astfel, în perioada respectivă a fost înregistrată o creștere cu puțin peste nouă la sută la producția de ouă, iar producția laptelui a înregistrat o ușoară creștere de 0,3 la sută.