Producția de cereale din acest an va fi mai mare decât în 2013
Producția de cereale din acest an va fi cu până la 10 la sută mai mare decât cea din anul 2013. Potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii, în acest sezon au fost recoltate peste un milion o sută de mii de tone de grâu de toamnă.
Cea mai mare productivitate a fost înregistrată în raioanele Edineț, Briceni, Ocnița și Sângerei, de 4,4 tone la hectar, în condițiile în care media pe țară este de trei tone la hectar.
"Pot să vă spun un lucru, că dacă noi vom introduce impozitul consolidat, o să vedeţi că roada medie o să depăşească patru tone la hectar în RM. Oamenii o să spună cât este cu adevărat. Preţurile nu le stabilim noi, le stabileşte piaţa. Va avea statul ulterior mai mulţi bani, vom încerca şi unele mecanisme mai concrete de luptă cu speculaţia", a declarat ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
De asemenea, în acest sezon au fost recoltate 170 de mii de tone de orz de toamnă de pe o suprafaţă de 60 de mii de hectare. Recolta de rapiță este de 693 de mii de tone, iar cea de mazăre - de aproximativ 14 mii de tone.