Producţiile HBO au dominat premiile Emmy 2019
Producţiile HBO au dominat premiile Emmy 2019, rivalii de la Netflix şi Amazon completând podiumul odată cu decernarea distincţiilor acordate producţiilor Primetime, duminică noapte, la Microsoft Theater din Los Angeles, scrie mediafax.ro.
Premiile Primetime Emmy se acordă, în general, în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotaţie, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii - CBS, ABC, NBC şi FOX. Evenimentul de anul acesta a fost transmis de FOX.
Producţiile reţelei HBO şi-au adjudecat duminică nu mai puţin de nouă trofee. În acest fel, postul a totalizat nu mai puţin de 34 de premii Emmy pentru 2019, luînd în considerare şi trofeele acordate la ceremoniile organizate anterior în timpul anului (Daytime şi Creative Arts). Amazon a tras linie duminică după 7 trofee, totalizând astfel 15 trofee, iar Netflix, cu numai patru premii câştigate duminică, rezistă în cursa în care anul trecut a fost la egalitate cu HBO, reuşind să totalizeze nu mai puţin de 27 de trofee Emmy în acest an, arată L.A. Times.