Produse destinate pentru consum public. Ce au găsit poliţiştii într-o mină de extragere a calcarului din Chişinău (VIDEO)
Mai multe încăperi special amenajate pentru cultivarea ciupercilor au fost depistate de poliţişti, într-o mină de piatră din sectorul Râşcani al capitalei. Firma proprietară activa ilegal, iar produsele-i erau împărţite în magazinele din Chişinău, neavând un certificat de calitate.
În cadrul percheziţiilor, oamenii legii au găsit încăperi cu o suprafaţă de aproximativ 50 de ari, unde erau crescute şi îngrijite ciuperci, destinate pentru consum. Produsele erau distribuite în pieţele şi magazinele alimentare în raza municipiului Chişinău. Conform primelor informaţii obţinute, aici ar fi cultivat şi comercializat ciuperci timp de un an de zile.
Cazul este investigat în continuare, iar responsabilii din cadrul firmei riscă amenzi în mărime de 3.000 lei.