Profesorii ameninţă cu grevă generală. Ce revendicări au faţă de autorităţi
Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste de amploare. Ei au anunţat că vor intra în grevă generală, dacă autorităţile nu vor indexa cu 5-6 la sută salariile profesorilor chiar din această lună.
De asemenea, profesorii solicită majorarea cu 50 la sută a lefurilor şi burselor, de la începutul anului viitor.
"Cel mai mult suferă angajaţii din învăţământul superior, care primesc un salariu de 1.000 - 1.050 de lei, ceea ce este inadmisibil", a spus liderul sindical de la Universitatea Tehnică, Ion Pocaznoi.
"E clar că 2.600 de lei nu e un salariu pentru un pedagog, chiar şi cu toate sporurile. Trebuie să fie revăzut sistemul de salarizare. În caz de nerespectare şi de neauzire a noastră o să mergem la acţiuni de protest", a spus preşedintele sindicatului de ramură dinb Făleşti Silvia Voloşciuc.
"La noi decalajul e foarte mare. Educatorul la grădiniţă e la 1.100 de lei. Închipuiţi-vă, cum poate trăi? Dacă nu ne rezolvă, o să mergem la acţiuni de protest. Altă soluţie nu găsim. Avem 125 de mii de membri sindicali şi avem cu cine lucra şi cu cine organiza şi proteste", a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei Dumitru Ivanov.
Liderii sindicali îi vor prezenta Guvernului, Parlamentului şi preşedintelui ţării o listă cu revendicări. Ei cer formarea unui grup de lucru comun, care să caute soluţii pentru aceste solicitări.
Dacă, în termen de o săptămână, discuţiile nu vor da rezultate, profesorii vor ieşi în stradă.
Profesorii au organizat proteste şi în aprilie 2014. Atunci, Guvernul a majorat, din 1 septembrie, salariile angajaţilor din învăţământ cu 20 la sută.
În prezent, în şcolile din Moldova sunt angajaţi peste 32.000 de profesori, iar salariul mediu al dascălilor este de 4.250 de lei.