Profesorii vor fi instruiţi să acorde primul ajutor medical în caz de nevoie
Pedagogii vor fi pregătiți să acorde primul ajutor în situații de urgență.
Ei vor fi instruiți de către specialiștii Centrului Național de Asistență Medicală Prespitalicească, în perioada 13 februarie - 1 septembrie 2017. Un ordin care reglementează această acțiune a fost semnat, astăzi, de ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.
La cursul de instruire vor participa profesori de educație civică și educație fizică. Medicii de urgență vor preda lecții teoretice și practice despre acțiunile care trebuie întreprinse în situații de urgență.
Specialiștii vor explica cadrelor didactice cum să evalueze corect respirația, pulsul și tensiunea arterială a persoanei care are nevoie de prim ajutor medical.
De asemenea, participanții la curs vor însuși cum să efectueze resuscitarea cardiacă și cerebrală, dar și cum să evite obstrucția căilor respiratorii în timpul unui leșin.
Totodată, cadrele didactice vor fi instruite să acorde asistență persoanelor cu traumatisme. În acest context, vor fi demonstrate tehnicile de imobilizare și transportare a pacienților cu fracturi.
La curs vor participa reprezentanți ai tuturor instituțiilor de învățământ din țară. Lista participanților și perioada desfășurării instruirii a fost stabilită de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății.