Un bărbat de 25 ani din Capitală a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de comercializarea drogurilor.
Bănuitul a fost documentat timp de o lună, timp în care au fost făcute achiziții de control și acumulate probe concludente.
În cadrul perchezițiilor corporale, dar și în locuința acestuia, au fost depistate pachețele zip-lock, aproximativ 1,5 kg de substanță de tip mefedronă, 750 gr de marijuana, cântare de mici dimensiuni, carduri bancare, un carnet cu înscrisuri cu veniturile obținute și un telefon mobil.
Substanțele narcotice erau distribuite prin intermediul rețelelor de socializare.
Potrivit poliției, bărbatul ar fi obținut un profit de 1 500 000 de lei.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.