Prognoza meteo 27 aprilie 2010
În această noapte în Moldova vremea va fi frumoasă, chiar dacă minimele termice se menţin scăzute pentru această perioadă a anului. Temperatura minimă a aerului noaptea va oscila între 0 şi 5°C. În nordul ţării se vor semnala îngheţuri în aer cu intensitatea de 0, minus 2°C, iar pe arii extinse la suprafaţa solului, 0, minus 4°C. În sudul ţării vor fi 5°C la Comrat şi Cahul, iar în capitală la noapte vom avea cu un grad mai puţin, 4 °C.
Mâine în Moldova vremea continuă să se încălzească. Cerul va fi mai mult senin, nu sunt anunţate precipitaţii, iar vântul va sufla slab, astfel încât nici nu îl vom simţi. 15°C vor fi la Briceni şi Soroca, iar 16 °C la Bălţi. Spre centru mercurul din termometre urcă până la 17°C la Orhei şi 18 la Dubăsari. Mult mai mai cald este în sudul ţării, acolo unde mâine la prânz termometrele vor indica 19°C la Tiraspol şi Leova şi 20°C la Cahul şi Comrat.
În capitală mâine vremea va fi frumoasă. Cerul se va menţine senin, iar temperatura aerului va urca până la 19°C.
În România mâine cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nordul, nord-vestul şi centrul ţării, unde va ploua local, mai ales în zonele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 21°C. Cele mai mici temperaturi le găsim pe litoral, unde mercurul din termometre urcă doar până la 14°C. În est, în Moldova cerul este variabil, iar la prânz vor fi 18°C atât la Iaşi, cât şi la Galaţi. La munte cerul va prezenta înnorări şi local va ploua. La Braşov vor fi 17°C. Cele mai generoase temperaturi le găsim în vestul României. La Timişoara şi Sibiu vor fi 21°C, iar la Cluj-Napoca 19°C. La Bucureşti vremea va fi frumoasă, nu va ploua şi vor fi 18°C.
Şi în Europa vremea este frumoasă. Ploile încetează, excepţie face doar centrul continentului. La Praga vor fi mâine la prânz 18°C. Soare în vest, unde şi maximele sunt generoase. La Paris vor fi 22°C, iar la Londra 20°C. Capitalele sudice au parte de temperaturi de vară. Maximele cresc brusc şi ating 30°C la Lisabona şi 29°C la Madrid. Cu 10°C mai puţin vor fi la Roma, iar cerul se arată mai mult noros. Puţin mai rece va fi în estul continentului, chiar dacă cerul va fi mai mult senin. 17°C la Kiev şi 14°C la Moscova. Şi în nord e mai frig. La Oslo vor fi 14°C, în condiţiile unui cer variabil.