Prognoza meteo pentru 12 iulie
Vremea caniculară ne urmăreşte şi mâine. Este foarte important să fiţi precauţi în aceste zile, să nu uitaţi că expunerea la soare, mai ales la orele amiezii, este periculoasă şi poate afecta persoanele de vârsta a treia şi copiii.
Temperaturile sar peste 30 de grade în mai toate oraşele. Cel mai cald va fi în sudul şi centrul ţării. Aici se vor înregistra 33, 34 de grade. Spre seară, în nord, va ploua. Aceastea vor avea aspect de aversă, vor fi descărcări electrice şi, doar local, căderi de grindină. Maximele zilei nu vor depăşi valori de 31 de grade.
În România temperaturile mai scad faţă de zilele trecute cu 2,3 grade. Cerul va fi încărcat de nori, iar seara şi noapte va ploua. Ca şi la noi, ploile vor îmbrăca hainele averselor. Se vor semnala descărcări electrice, iar vântul va avea intensificări. Totuşi, aceste fenomene vor ocoli vestul şi parţial estul ţării, aici unde cerul va fi doar variabil. La Timişoara maxima termică va fi de 33, la Craiova – 32, iar pe litoralul românesc, încă va fi zi de plajă, chiar dacă termometrele vor arăta 27 de grade. Deşi va ploua şi în Capitală, cele 32 de grade de la amiază, se pare că nu-i vor motiva pe români să stea în casă.
Pe continent, ca zi zilele trecute, vremea va fi instabilă, adică va ploua şi va fi cald deopotrivă, în majoritatea oraşelor. În Italia şi Ungaria încă mai este valabil codul portocaliu de temperaturi ridicate, iar în Spania şi Polonia va fi cod portocaliu de vijelii. În linii generale, temperatura aerului în regiunea centrală şi de sud va marca o uşoară creştere faţă de zilele precedente. 31 de grade vor fi atât la Istanbul, cât şi în capitala Italiei. 33 de grade la Madrid, cu 10 grade mai puţin vor arăta termometrele la Londra, iar în centru, mai exact, la Praga, vor fi 27 de grade.