Prognoza meteo pentru 14 august
În următoarele 24 de ore, vremea nu va înregistra schimbări esenţiale. La noapte vom avea parte de acelaşi cer înstelat iar minimele vor varia între 18 grade în nord, 20 în centrul ţării şi în jur de 23 de grade vor fi în sud.
Mâine, vremea va fi la fel de călduroasă, condiţionată de acelaşi soare dogoritor. Spre seară însă, local sunt posibile ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, dinsre nord-est. Maximele vor fi cuprinse între 35 şi 39 de grade. Cele mai ridicate temepraturi sunt aşteptate în sudul ţării şi în sud-est. În centru, vor fi 37 de grade la Orhei, 38 la Dubăsari, iar în nord se vor înregistra 36 de grade la Bălţi şi Edineţ şi 35 la Soroca şi Briceni.
În capitală, aceeaşi vreme caniculară. La noapte sunt prognozate 22 de grade iar mâine, la amiază se vor înregistra în jur de 37 de grade Celsius.
În următoarele 5 zile, vremea se menţine călduroasă. Luni însă, este posibil să avem parte şi de ploi slabe. Tot de la începutul săptămânii se va semnala o uşoară scădere a tempearturilor, până la 34 de grade, miercuri.
În România, a fost extinsă avertizarea cod galben de caniculă până pe 16 august. Cerul va fi variabil, iar după-amiază vor fi averse slabe şi descărcări electrice, îndeosebi în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 de grade la munte şi pe litoral, mai exact la Braşov şi Constanţa, şi 39 de grade în est, la Galaţi. Cu un grad mai puţin se va înregistra în capitală, la Bucureşti, în timp ce în vest vor fi 35, 36 de grade la Oradea şi Timişoara.
Pe continentul european, ploile din vest se extind mâine şi în sudul Europei, astfel încât va ploua la Roma, unde se vor înregista 28 de grade. La Paris şi Londra vor fi 22 şi respectiv 20 de grade, iar la Oslo şi Praga termometrele vor arăta câte 25 de grade. Ceva mai cald şi mult soare va fi în Penisula Iberică, 29 de grade la Madrid şi 32 la Lisabona.
În est, soarele va fi la putere la Kiev şi Istanbul, unde se vor înregistra 35 şi respectiv 33 de grade, în timp ce la Moskova vor fi 30 de grade, însoţite de ploi slabe.