Prognoza meteo pentru 15 iunie 2010
În această noapte în Moldova meteorologii au anunţat vreme instabilă. Sunt aşteptate ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice, local sunt posibile chiar ploi puternice cu grindină. Minimele totuşi se păstrează ridicate şi vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade Celsius. În nord termometrele vor indica 20 de grade la Bălţi, 18 la Soroca şi 17 la Briceni. În centrul Moldovei la noapte vor fi 21 de grade, iar în sud cu un grad mai mult.
La 15 iunie sunt posibile izolat ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Maximele se mai păstrează ridicate, chiar dacă scad cu câteva grade. În nordul Moldovei acestea vor fi cuprinse între 24 şi 29 de grade Celsius. Cel mai răcoare mâine va fi la Briceni, unde mercurul va urca la 24 de grade. La Soroca vor fi 26, iar la Bălţi 29. În centru mâine la prânz se vor înregistra 31 de grade, iar în sud termometrele vor indica 31 de grade la Tiraspol, 33 la Comrat şi 34 la Cahul.
În următoarele 5 zile vremea continuă să se răcească. Sunt aşteptate ploi slabe, descărcări electrice şi vânt moderat. Dacă mâine şi poimâine vor fi 31 de grade, atunci de joi maximele scad uşor la 29 de grade, iar în sfârşit de săptămână la 24 de grade Celsius.
În România vremea va fi călduroasă, local caniculară după-amiază în jumătatea sudică a ţării. Îndeosebi în est şi în sud-est, precum şi în zonele de deal şi munte vor fi înnorări şi pe arii restrânse averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Temperaturile maxime pornesc de la 28 de grade la Oradea şi ating 36 de grade în capitală, la Bucureşti. În vest vor fi 31 de grade, iar în est: 30 de grade la Iaşi şi 33 la Galaţi.
Şi în Europa vremea este ploioasă. Excepţie face vestul şi nordul continentului. La Londra va fi mai rece decât în ultimele zile, doar 16 grade, iar la Paris ceva mai cald, 22 de grade. La Madrid şi Oslo sunt aşteptate 20 de grade. În Praga şi Roma plouă, însă şi vor fi 22 şi respectiv 26 de grade Celsius. Şi la Kiev vreme mohorâtă: 27 de grade şi ploi slabe.
În partea europeană a Rusiei plouă aproape peste tot. În nord, la Murmansk vor fi 11 grade, în sud la Krasnodar mult mai cald: 38 de grade, iar în capitală, la Moscova doar 19 grade Celsius. În partea asiatică a Rusiei maximele sunt mai puţin generoase. 23 de grade la Ekaterinburg şi Irkutsk şi doar 18 la Vladivostok.