Prognoza meteo pentru 15 iunie
În această noapte nu va mai ploua, iar cerul va fi traversat doar de câţiva nori. Asta înseamnă că se vor vedea şi stelele şi luna în aproape toate oraşele. Minimile pornesc ca şi nopatea precedentă, de la 11, 12 grade în oraşele din nord şi ajung la cel mult 16 grade în toate oraşele din regiunea sudică a ţării. În capitală, în această noapte termometrele tot 16 grade vor arăta, iar vântul nu va mai sufla cu putere.
Mâine timpul va fi însorit şi semnificativ mai cald decât zilele trecute. Ne aşteptăm la temperaturi de 22 de grade în toate oraşele din nordul Molodvei. În sud, maximile termice vor fi de 26, 27 de grade, iar în centru, mai exact, în Capitală, termometrele vor arăta în jur de 25 de grade. Este bine să ştim că vântul s-a mai domolit şi nu va avea intensificări, dealftel nici nu va ploua mâine, iar cerul, ca şi în cazul acestei nopţi, va fi doar variabil.
În următoarele zile observăm o tendinţă rapidă de încălzire a vremii, astfel ca până în acest weekend, maximele termice să ajungă şi la valori de 32, 33 de grade la umbră. Până a vorbi despre ziua de joi, nu uităm de eclipsa totală de lună de mâine seara, care va fi observată şi din Republica Moldova. Joi vremea va fi frumoasă, cu cer variabil şi cu 28 de grade Celsius maxima termică. Vineri se vor înregistra deja 30 de grade la amiază, iar în acest weekend, meteorologii ne promit valori termice care trec de 30 de grade. Duminică, totuşi există probabilitatea să plouă pe arii restrânse ale Capitalei, dar în linii generale vremea va fi frumoasă.