Prognoza meteo pentru 16 decembrie
În această noapte, în ţară va ninge slab. Minimele termice încep cu minus 8 grade în sudul ţării, şi ating valori de 11 grade cu minus în raioanele din nord.
Vremea se răceşte şi mâine, dimineaţă va fi ceaţă slabă şi pe drumuri gheţuş. Vântul va sufla din nord-vest slab la moderat. 7 grade cu minus vor indica termometrele la Briceni, minus 6 la Soroca şi Bălţi. La Orhei şi Chişinău, mercurul din termometre va arăta 5 grade cu minus. Minus 4 grade vor fi în stânga Nistrului şi la Leova, iar la Comrat şi Cahul, 2 grade cu minus.
În următoarele zile, în Capitală vremea se mai răceşte puţin, adică temperaturile ating normalele perioadei. Vineri şi sâmbătă vom avea 6 grade cu minus la amiază. Şi noaptea se va răci, minus 9 grade vor fi în următoarele 2 zile, după care mercurul din termometre va coborâ chiar până la minus 14 grade Celsius. Până la sfârşitul acestei săptămâni vom avea parte de ninsori slabe.
În România, mâine vremea nu se va deosebi mult de cea de la noi din ţară. Doar că în unele regiuni va fi mai cald, şi anume la Constanţa şi Bucureşti, unde mercurul din termometre va urca până la un grad cu plus. La Galaţi vor fi şi mâine 2 grade cu minus, iar la Iaşi - minus 4. La Sibiu şi Braşov se menţin minus 4, minus 5 grade. La Timişoara, la amiază vor fi 3 grade cu minus, la Oradea minus 6, iar la Cluj, minus 7 grade Celsius.
Pe continentul european, ploile nu mai contenesc la Istanbul şi Roma, unde sunt 11 şi 9 grade. La Moskova şi Kiev vor fi minus 8, minus 5 grade, iar la Praga minus 6 grade şi cer variabil. La Oslo, termometrele vor indica zero grade în condiţiile unui cer noros. La Londra şi Paris, cerul va fi noros şi se vor semnala averse, sub formă de lapoviţă şi ploi. Mercurul din termometre nu va depăşi aici valoarea de 7 grade.