Prognoza meteo pentru 17 decembrie
În această noapte, în Moldova vremea nu se modifică esenţial. Minimele termice vor varia între minus 5 şi minus 11 grade Celsius. În centrul ţării vor fi minus 9, minus 10 grade.
Mâine, vremea va fi determinată de influenţa unui ciclon sudic. Cerul va fi noros, dimineaţa va fi ceaţă şi pe drumuri gheţuş. Meteorologii au emis cod galben de ninsori puternice şi viscol pentru centrul şi sudul ţării. Regimul termic nu se modifică mult, astfel, în sud, la Cahul şi Comrat vor fi câte 2 grade cu minus. Cu un grad mai puţin va fi la Leova şi Tiraspol. La Bălţi şi Soroca vor fi 6 grade cu minus, iar la Briceni minus 7 grade Celsius. De asemenea, Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că gheaţa formată pe unele sectoare de râu şi bazine de apă este încă subţire şi mersul pe ea prezintă pericol.
În acest week-end, vom avea parte de vreme frumoasă de iarnă. În Capitală va ninge şi se vor înregistra 6 grade cu minus ziua, iar noaptea minus 14, respectiv minus 9 grade. La începutul săptămânii viitoare, vremea se încălzeşte brusc. Astfel, luni şi marţi vor fi 2 grade cu plus la amiază, iar marţi noaptea vor fi zero grade.
În România, mâine vremea se încălzeşte, ninge, iar în unele regiuni, ninsoarea se transformă în lapoviţă. Pe litoral mâine vor fi 7 grade Celsius. În capitală, la Bucureşti, 2 grade cu plus, un grad la Galaţi. La Braşov şi Sibiu vremea se mai încălzeşte cu două grade, astfel vor fi minus 3, minus 2 grade la amiază. În vestul ţării, un grad cu minus va fi la Timişoara, minus 4 la Oradea, minus 5 la Cluj, iar la Craiova termometrele vor indica zero grade la amiază.
Pe continentul european, ploile continuă la Istanbul şi Roma, unde şi regimul termic nu se modifică, 7 şi respectiv 11 grade. Se răceşte însă la Moskova, Oslo şi la Praga. Aici vor fi minus 13, minus 3 şi minus 5 grade Celsius. În vest, la Londra şi Paris, maximele termice scad cu câteva grade, astfel vor fi zero, şi 3 grade la amiază.