Prognoza meteo pentru 20 februarie
La noapte nu va mai nige, deşi cerul se anunţă acoperit de nori, iar temperaturile scad cu vreo 5,7 grade faţă de noaptea trecută. Aşadar, vom avea minus 14 grade la Soroca, minus 12 la Bălţi şi minus 10 grade sunt prognozate la Briceni. În centrul Moldovei se vor înregistra minus 8 grade la Orhei şi Chişinău şi minus 12 grade la Dubăsari şi la Tiraspol. În sud termometrele vor indica minus 6 grade la Leova şi minus 5 la Comrat şi Cahul. Noaptea şi dimineaţa local se va forma ceaţa slabă, iar pe drumuri va fi gheţuş.
Mâine vom avea parte de vreme instabilă. Pe cer îşi va face loc şi soarele, dar vor cădea şi nisnori slabe parţial în nordul şi centrul ţării. Vântul va sufla din est slab la moderat. Maximele rămân încă sub 0 grade. Cel mai frig va fi în nord, minus 6 grade sunt prognozate la Briceni şi Soroca şi minus 5 grade la Bălţi. Pe măsură ce înaintăm spre centru temepraturile cresc cu câte un grad. Aşadar, la Orhei sunt anunţate minus 4 grade, la Dubăsari minus 3 iar în capitală termometrele vor indica minus 2 grade la amiază. În sud temperaturile vor coborî puţin sub pragul de îngheţ, adică minus un grad se va înregistra la Cahul, Comrat şi Leova.
În următoarele zile vremea îşi menţine caracterul instabil şi rece. Sfârşitul acestei săptămâni dar şi începutul sătpămânii viitoare vine cu cer variabil, cu posibile ninsori în capitală, şi cu maxime ce vor varia între minus două şi 0 grade. Miercuri şi joi, însă, cerul va fi mai mult noros, dar nu va ninge, iar mercurul din termometre va coborî până la minus 2, minus 3 grade Celsius.
În România e ceva mai cald decât la noi, dar vremea e mohorâtă acolo. Cel mai frig va fi în est. Minus un grad este aşteptat la Iaşi, 2 grade cu plus se vor înregistra la Galaţi, iar la Constanţa va fi cu un grad mai mult. În capitală, la Bucureşti, cerul se anunţă noros iar termometrele vor indica un grad cu plus. La munte sunt anunţate ninsori slabe iar maximele vor oscila între 0 şi 2 grade la Braşov, Cluj şi Sibiu. Temepraturi asemănătoare vor fi şi la Oradea şi Craiova, în timp ce la Timişoara se vor înregistra plus 4 grade.