Prognoza meteo pentru 22 august
În această noapte temperaturile scad până la 14 grade în sudul ţării. 14 vor fi şi în stânga Nistrului, şi doar 9 la Soroca.
Mâine vremea va fi la fel de frumoasă ca şi cea de astăzi. De altfel, maximele termice rămân aceleaşi. Astfel 22 de grade vor fi la Briceni şi Soroca, 23 la Bălţi. Cu un grad mai cald va fi la Orhei. 26 de grade vor fi în termometre la Dubăsari, Tiraspol şi Leova, iar la Comrat şi Cahul se vor înregistra 27 de grade.
În Capitală cerul va fi variabil şi în această noapte dar şi mâine. Noaptea termometrele vor indica 13 grade, iar ziua soarele va aduce 26 de grade la amiază.
În următoarele zile vremea se încălzeşte şi se menţine la fel de frumoasă şi însorită. Marţi vor fi 29 de grade, miercuri şi joi 30. Iar vineri în Capitală vor fi din nou 29.
În România mâine va fi mai cald decât la noi în ţară. 35 de grade vor fi în termometre la Timişoara, 34 la Oradea şi în Capitală, la Bucureşti. 33 de grade au fost anunţate la Galaţi, 31 la Iaşi şi 27 pe litoral.
Meteorologii anunţă ploi mâine la Paris şi Praga, deşi maximele termice vor fi generoase, de 28 şi respectiv 29 de grade. La Londra cerul va fi variabil cu 24 de grade în termometre, la Oslo vor fi 22. Foarte cald va fi din nou la Madrid şi Roma, 31, 32 de grade. La Moscova şi Kiev mercurul din termometre nu va depăşi valoarea de 23 de grade.