Prognoza meteo pentru 24 octombrie
În această noapte vom avea parte de un cer variabil, fără ploi, cu minime care vor fi cuprinse între minus unu şi 4 grade. Cel mai frig va fi la SOroca, iar cel mai cald la Leova, Comrat, Cahul, dar şi la Dubăsari.
Mâine chiar ne vom bucura de vreme frumoasă, cu mult soare. Este adevărat că şi norii vor acoperi din când în când cerul, dar aceştia vor fi puţini şi inofensivi. Vântul va sufla din nord-est slab la moderat şi nu va avea intensificări.
Temperaturile aproape că rămân neschimbate. Vom avea 8 grade la Briceni şi Soroca şi 9 grade la Bălţi. Pe măsură ce înaintăm spre centru maximele cresc cu un grad, două. Astel, se vor înregistra câte 11 grade la Orhei şi Chişinău şi 12 la Dubăsari şi Tiraspol. Şi din nou cea mai ridicată maximă va atinge o valoare de 13 grade şi se va înregistra la Leova, Comrat şi Cahul.
În România nu mai plouă, dar totuşi cerul se menţine acoperit de nori, mai cu seamă în jumătatea de est a ţării. Aici va fi şi mai răcoare. 11 grade la Iaşi, 12 la Galaţi şi Constanţa şi 14 grade la Bucureşti. În vest soarele va fi mai darnic şi va aduce 16 grade la Timişoara şi Oradea şi 13 grade la Craiova, Sibiu şi Cluj.
Să vedem şi cum va fi vremea pe continentul european. De mai mult soare se vor bucura din nou cei din vest, unde vor fi 17 grade la Paris şi 16 la Londra. Cu un grad mai puţin este aşteptat la Madrid. Tot aici, ploile vor fi la putere. La Roma şi Praga nu va ploua, deşi norii vor acoperi cerul în întregime, iar termometrele vor indica 22 şi respectiv 8 grade.
Şi mai frig va fi la Moscova, cu doar 5 grade în termometre, iar la Kiev va fi cu 2 grade mai cald.