Prognoza meteo pentru 25 decembrie
Noaptea de ajun va fi mohorâtă. Pe arii extinse vor cădea precipitaţii, iar temperaturile vor rămâne la valori similare nopţii trecute. La Bălţi va fi un grad, la fel ca şi la Briceni, iar la Soroca, minima va fi de plus 2 grade. În sud, vremea va fi puţin mai caldă această noapte. 6 grade vor arăta termometrele în Comrat şi Cahul, unde şi cerul va avea doar înnorări slabe.
În Capitală, peste noapte se va semnala ceaţă, va ploua slab, iar mercurul termometrelor va ajunge la plus 4 grade.
Mâine va fi o zi magică pentru toată lumea, susţinută, dealtfel, de un timp neobişnuit de cald pentru această lună. E adevărat că, la primele ore, încă se va mai semnala ceaţă densă, iar vizibilitatea va fi extrem de redusă. Pe parcursul zilei însă, va ploua slab, dar nu trebuie să uităm, că doar această zi va fi una caldă. După, ne aşteaptă din nou o răcire a vremii. Mâine, în Capitală, temperatura maximă va fi de 10 grade. Un timp cu adevărat primăvăratic va fi şi la Cahul. Cerul aici va avea înnorări slabe toată ziua, iar termometrele vor arăta tocmai 14 grade. Urmează oraşul Tiraspol cu 11 grade la amiază şi oraşul Bălţi, în care se vor vedea în jur de 8 grade Celsius.
După ziua de Crăciun, masele de aer cald, care veneau din vestul continentului european, vor părăsi, iată, Moldova şi se vor îndrepta spre est. Astfel, vorbim despre o scădere bruscă a temperaturilor, mai degrabă, despre o revenire la normal a acestora. Duminică, cerul va avea înnorări, iar peste zi se vor cădea precipitaţi sub formă de lapoviţă. Prima zi din săptămâna următoare ne aduce un grad în termometre la orele amiezii. Marţi, copiază tabloul zilei de duminică. Mercul din termometre va amorţi pe 0 grade întreaga zi şi iarăşi...lapoviţă. Nici miercuri nu va fi foarte frumos. Lapoviţa se pare că va fi fenomenul zilei şi de această dată, de altfel ca şi mercurul care va rămâne la 0 grade Celsius.
În România, vremea de Crăciun va rămâne caldă. Cerul va avea înnorări şi s-ar putea să plouă în vest, centru şi nord, iar în celelate regiuni, vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare. Mergem în vest, acolo unde la amiază termometrele vor arăta un singur grad în Timişoara şi Cluj Napoca. În Craiova se vor înregistra 6 grade, iar Constanţa va rămâne şi mâine cea mai caldă regiune. Temperatura maximă va fi de 9 grade. În Capitală, va fi cu un grad mai rece, iar cerul aici va fi doar variabil.
Şi pe continent european se mai întâlnesc încă regiuni calde, cum ar fi cele din sud-vest şi sud. La Madrid vor fi 4 grade însoţite de un cer cu soare, 14 grade vor în capitala Italiei, iar în Istanbul, de Crăciun, se vor înregistra chiar şi 18 grade! La Londra cerul va fi noros, iar maxima zilei nu va trece de plus un grad. Francezii vor avea parte de o zi însorită mâine, dar temperatura maximă va oscila în jurul valorii de 0 grade. În Praga, iată va ninge slab, în timp ce la Oslo, se vor înregistra tocmai minus 15.