Prognoza meteo pentru 26 mai
La noapte va mai ploua izolat în centrul ţării. Ploile vor fi din nou de scurtă durată şi vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Minimele vor fi următoarele: 8 grade la Briceni şi Soroca, 9 la Bălţi, 10 la Orhei, 12 la Tiraspol şi câte 13 la Dubăsari, Chişinău, Leova, Comrat şi Cahul.
Mâine vremea se mai răcoreşte. În plus nu va mai ploua, aşa că întreaga zi ne vom bucura de mult soare. Vântul va sufla moderat dinspre nord. Maximele vor fi cuprinse între 21 de grade în nord, la Briceni şi Soroca şi 26 de grade în sud, la Comrat şi Cahul. Cu un grad mai puţin va fi la Leova şi Dubăsari. La Tiraspol se vor înregistra 24 de grade, iar la Chişinău şi Orhei termometrele vor indica 23 de grade Celsius.
În România vremea va fi apropiată de normele climatologice ale perioadei şi foarte frumoasă ş însorită. Totuşi, cerul va avea şi unele înnorări, iar pe alocuri vor cădea şi câţiva stropi. Cel mai cald va fi în vest, cu 29 de grade la Oradea şi Timişoara. La Cluj, Sibiu şi Craiova termometrele vor indica 26 de grade. Aceeaşi maximă este aşteptată şi în est, la Iaşi. La Bucureşti va fi cu un grad mai mult, la Galaţi sunt prognozate 24 de grade, iar cel mai răcoare va fi pe litoral, la Constanţa. Aici sunt anunţate 21 de grade Celsius.
Pe continent vremea se strică. Cerul se anunţă mai mult noros, aşa că doar pe alocuri se va mai vedea soarele. Temperaturile rămân cât de cât stabile. 29 de grade vor fi la Madird, 28 la Praga. La Roma se vor înregistra 23 de grade, iar în vest, la Paris şi Londra termometrele vor indica 21 şi cel mult 17 grade. Şi mai răcoare va fi în nord, la Oslo, doar 14 grade sunt prognozate aici, în plus dau busna şi norii. În est vor fi 16 grade îsnoţite de ploi la Moscova şi 21 de grade în condiţiile unui cer variabil la Kiev.