Prognoza meteo pentru 27 octombrie
În această noapte vremea se răceşte şi în centrul ţării. Temperaturi peste pragul de îngheţ se vor înregistra doar în sud, câte un grad la Leova şi Comrat, şi două la Cahul. Zero grade vor fi în termometre la Briceni. Minus un grad se va înregistra la Tiraspol, Dubăsari, Chişinău, Orhei dar şi la Bălţi. La Soroca vor fi minus 2 grade.
Mâine cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab. Maximele termice vor fi de 8 grade la Soroca, 9 la Briceni, Bălţi şi la Orhei. În capitală şi în stânga Nistrului vor fi câte 10 grade. La Leova şi Comrat se vor înregistra câte 11, iar la Cahul meteorologii anunţă chiar 12 grade Celsius.
Vineri şi Sâmbătă cerul va fi variabil în capitală, termometrele vor indica 11 grade la amiază, şi 3 grade pe timp de noapte. Duminică soarele pune stăpânire pe cer şi aduce o maximă de 13 grade. Noaptea însă se răceşte până la un grad cu minus. Şi luni vom avea parte de mult soare şi 14 grade.