Prognoza meteo pentru 28 august
În această noapte în Moldova vremea se mai menţine caldă. Minimele termice vor fi cuprinse între 15 şi 20 de grade Celsius. Cum ne-am obişnuit deja cele mai mici valori se aşteaptă în nord, la Briceni şi Bălţi. În centru vom avea 17, 18 grade, iar în capitală şi în oraşele din sud sunt prognozate 19, 20 de grade.
Ziua de mâine vine cu vreme frumoasă. Sunt aşteptate temperaturi ridicate, chiar caniculare astfel încât şi mâine se menţine avertizarea cod galben în partea centrală şi de sud a ţării. În capitală şi la Tiraspol vom avea 33 de grade, iar în sud: la Leova, Comrat şi Cahul se aşteaptă chiar 34 de grade Celisus. În nordul Moldovei meteorologii anunţă că la prânz va fi totuşi ceva mai răcoare decât în celelalte regiuni. Aici vor fi 25, cel mult 28 de grade. Spre seară la Briceni, Edineţ, Soroca şi Bălţi sunt anunţate ploi slabe însoţite de descărcări electrice.
Şi în următoarele 5 zile vremea va fi instabilă. De mâine seară încep ploile care se vor menţine şi săptămâna viitoare. de duminică se răcoreşte până la 28 de grade. Ziua de luni vine cu 26 de grade, iar marţi şi miercuri sunt aşteptate aceleaşi ploi şi 25, respectiv 22 de grade Celsius.
Şi în România ploile pun stăpânire aproape pe întreg teritoriul, excepţie făcând vestul ţării. Maximele scad şi ele, iar cele mai mici valori termice se aşteaptă în centrul şi estul României. La munte vor fi 19 grade la fel ca şi la Iaşi, iar 21 de grade sunt prognozate la Sibiu şi Cluj-Napoca. Diferenţa de temperatură este mare totuşi, dacă observăm sudul ţării, unde la Constanţa vor fi mâine 27 de grade, la Bucureşti 28, iar la Craiova 26 de grade Celsius.
În Europa aceeaşi vreme instabilă. Doar capitalele sudice se bucură de vreme frumoasă: sunt anunţate 32 de grade pentru Madrid si Istanbul, şi 28 pentru Roma. În rest ploile sunt fenomenul zilei de mâine. În vest termometrele vor indica doar 20, 21 de grade, în centru 17, iar în nord 15 grade Celsius. Şi în est se răceşte! Capitala Ucrainei va avea parte de doar 20 de grade.
În Rusia este anunţată vreme răcoroasă şi mohorâtă. Ploi şi 16 grade vor fi mâine la Moscova, doar 8 în nord, la Murmansk. În sud este cu aproape 20 de grade mai cald. La Krasnodar se aşteaptă 34 de grade şi mult soare. * În cealaltă parte a Rusiei găsim 21 de grade la Ekaterinburg şi 25 în est, la Vladivostok.